01 feb. Limbajele iubirii. Iubirea conştientă înseamnă un stil de viaţă sănătos
Autor: Dr. Camelia Căpuşan, Manager FLP
Fiecare din noi ne raportăm diferit la iubire, în funcţie de experienţa personală. Iubirea înseamnă pasiune, intimitate şi angajament. Nu este vorba doar de senzualitate, ci şi de cunoașterea profundă a celuilalt, la nivel fizic, psihic și spiritual.
“Iubirea este un fel de a fi în lume, un mod de a te vedea și de a-i vedea pe alții” (David R. Hawkins).
Un stil de viaţă sănătos include, incontestabil, iubirea asumată și conștientă! Iubirea nu include doar simţăminte ca te vreau, te doresc sau mi-e dor, ci și te respect, te apreciez, te ajut să te dezvolți şi aşa mai departe. În realitate o iubire sănătoasă, este o construcţie complexă ce cuprinde senzualitatea, sexualitatea, dar şi intelectualul şi spiritualul; tot ceea ce ne reprezintă pe noi, ca oameni.
Având acestea în vedere, este evident că sunt puţini cei care reușesc, cu adevărat, să adopte un stil de viață cu adevărat sănătos, acel wellness perfect echilibrat.
Şi nu e pentru că nu ne dorim cu toţii să fin echilibraţi, ci pentru că există persoane care, pur și simplu, nu pot îmbrățișa binele. Din păcate nu îşi doresc să-l cunoască şi li se pare stupid și ineficient pentru lumea în care trăim.
Atunci când stilul tău de viaţă este unul dominat de iubire, în general, ego-ul se retrage din prima linie de atac, se ascunde parţial. Când trăieşti echilibrat, cu iubire în suflet, acțiunile tale îi ajută pe ceilalți, nu le fac rău.
Abia atunci poți spune că ai atins acel stil de viață sănătos, acel stil de viață al iubirii.
Putem vorbi despre iubirea faţă de părinţi, de fraţi, de prieteni, dar, pentru că suntem în luna îndrăgostiţilor, haideţi să ne concentrăm atenţia asupra iubirii faţă de partenerul de viaţă, de cuplu.
Relaţiile de iubire creează emoţii care ne pot influenţa sănătatea în bine sau în rău. Studiile arată că o relaţie de cuplu cu probleme poate slabi imunitatea organismului.
Iubirea, afecţiunea pe care o primim de la cei de lângă noi are un rol determinant în dezvoltarea noastră.
Cercetările au demonstrat că, după o îmbrăţişare, tensiunea arterială scade, iar nivelul cortizolului, acel hormon al stresului, scade şi el.
LIMBAJELE IUBIRII
Viața noastră afectivă este ca un “REZERVOR”. Când “rezervorul afectiv” al unei jumătăţi dintr-un cuplu, este plin și aceasta se simte sigură în privința iubirii/aprecierii pe care le primeştei, întreaga lume pare mai frumoasă şi drumul este lin spre atingerea potenţialului maxim. Dacă rezervorul afectiv este gol, iar unul dintre parteneri se simte folosit, nu iubit, întreaga viaţă pare mai sumbră, iar el nu-și va mai atinge niciodată întregul potențial. Dimpotrivă, poate deveni ursuz, nesuferit, capricios sau trist, plin de amărăciune și resentimente.
Dragostea este ca o limbă străină ce poate fi învățată. Există limbaje ale iubirii, în care ne exprimăm și receptăm iubirea, iar când vorbim pe limba iubirii celuilalt, îi umplem rezervorul iubirii și reciproc.
- CUVINTELE / DECLARAȚIILE
Aici includem complimentele și aprecierile, cuvintele de încurajare, vorbele bune rostite pe un ton liniştit şi pe cele rostite cu politețe și respect
- TIMPUL DE CALITATE
Ne necesar, pentru a crea şi întări armonia, să petrecem timp împreună, în cuplu, oferind partenerului toată atenția noastră. E bine să menţinem contactul vizual atunci când partenerul ne vorbește; să lăsăm deoparte celalalte preocupări în timp ce ascultăm; să luăm seama la sentimentele partenerului şi, mai ales la limbajul trupului pentru că acesta ne lămurește dacă mesajul nonverbal este în contradicție cu cuvintele.
- CADOURILE
Darurile sunt simboluri concrete ale iubirii, iar o relaţie sănătoasă are nevoie de generozitate. Dăruiește-te pe tine însuți, în primul rând pentru că partenerul care răspunde la limbajul darurilor apreciază foarte mult să te aibă alături în orice nevoie.
- SERVICIILE
Orice faci pentru celălalt fă-o cu bucurie și optimism, astfel va deveni o expresie reală a iubirii. Rugămințile direcționează iubirea, iar poruncile o stăvilesc.
- ATINGERILE FIZICE
Alintatul copiilor și mângâierea lor, le vor face viața afectivă mai sănătoasă. Ținutul de mână, sărutările, îmbrățișările și relația intimă sunt expresii ale iubirii.
Cum poţi identifica PROPRIUL LIMBAJ AL IUBIRII?
Cel mai simplu mod pentru a cunoşte ceea ce îţi doreşti, cu adevărat, într-o relaţie de iubire, este un test simplu care include trei întrebări.
1.Dintre toate lucrurile pe care le face sau nu partenerul tău, care te doare cel mai tare?
2.Ce l-ai rugat cel mai des pe partenerul tău? (Rugămintea respectivă poate să reprezinte exact lucrul care te-ar face să simți că te iubește).
3.Cum îți exprimi, de obicei, dragostea față de partener? (Modalitatea respectivă poate fi un indiciu cu privire la limbajul tău de iubire).
SĂ IERȚI şi să PRIMEŞTI IERTARE
„Să ierți înseamnă să eliberezi un prizonier și să realizezi că acel prizonier ai fost tu” (Lewis B. Smedes)
Emoțiile afectează sistemul nostru imunitar în bine și în rău. Fericirea vindecă asemeni unui medicament, iar amărăciunea ucide ca o boală. Amărăciunea este ca un acid, care își dizolvă recipientul. Renunțarea la amărăciune poate ameliora spectaculos cauzele de bază ale multor boli fizice, adesea mai mult decât măsuri chirurgicale sau medicamentoase.
Iertarea și vindecarea emoțională
„Iertarea este un proces, nu o tranzactie”.
Întocmai cum am avut un obicei de a reveni mereu asupra ofenselor din trecut, trebuie revenit mereu asupra deciziei de a ierta. Daca vrem să începem procesul renunțării la amărăciune și al eliberării putem să trecem prin mai multe declarații succesive de iertare.
Şi acum, răspundeţi sincer la întrebarea de final: “Sunteți gata să îi iertați pe oamenii care v-au rănit și abuzat și să renunțați la mânia dumneavoastră?”